Repatriere decedați din Anglia în România

Repatriere decedați Anglia - Transport funerar Anglia - ROMÂNIA

În caz de deces al unei rude aflate peste hotare, agenția Repatrieri Caritabil vă pune la dispoziție servicii profesionale de repatriere a decedaților, transport funerar Anglia – România și consultanță specializată în domeniu. Vă putem ajuta cu servicii funerare complete pentru ca persoana dragă trecută în neființă să se întoarcă acasă pentru o înmormântare conform tradiției.

Apelând la firma Repatrieri Caritabil vă asigurăm că problema cu care vă confruntați în acest moment are o rezolvare și că totul se va termina cu bine. Vă puteți baza pe profesionalismul, experiența și etica profesională pe care am reușit să le acumulăm. Onorăm întotdeauna promisiunile făcute familiei!

Ne ocupăm de tot ceea ce presupune întocmirea procedurilor legale de repatriere și de obținerea documentelor necesare pentru medicina legală, a actelor necesare pentru poliția mortuară, primărie, prefectură și la consulat (acolo unde este cazul), în vederea obținerii pașaportului mortuar. Vă explicăm pas cu pas care sunt taxele de medicină legală, ce declarații sunt necesare din partea familiei și care sunt restul de documente de care trebuie să ne ocupam noi ca și firmă.

Nu în ultimul rând, vă vom consilia despre cum puteți obține ajutorul de înmormântare în Marea Britanie. În funcție de fiecare caz, puteți beneficia de alte ajutoare și facilități fiscale în cazul în care familia se confruntă cu o astfel de problemă și legislația permite obținerea acestor ajutoare.

SERVICII DE REPATRIERE DECEDAȚI ȘI TRANSPORT FUNERAR – ANGLIA – ROMÂNIA

Serviciile noastre de repatriere a decedaților, cu plecare din Anglia către România, includ:

• Repatriere decedați din orice oraș al Angliei în România
• Servicii de incinerare în Anglia și repatrierea urnei cu cenușă în România
• Transport funerar cu avionul și transport funerar combinat cargo și mașina funerară
• Transportul funerar cu mașina funerară de la spital la morgă, la aeroportul de îmbarcare
• Întocmirea tuturor procedurilor necesare la medicina legală, poliție mortuară, spital, primărie prefectură și consulatul românesc (acolo unde este necesar) în vederea obținerii pașaportului mortuar
• Servicii profesionale de îmbălsămare certificată
• Sicrie speciale pentru repatrieri conform normelor locale
• Servicii de consultanță juridică în cazul deceselor survenite prin accidente de muncă, accidente rutiere, malpraxis
• Mașină frigorifică și condiții de transport mai mult decât decente pentru defunct

La cererea familiei defunctului, echipa Repatrieri – Caritabil poate oferi și următoarele servicii :

• Întocmirea tuturor formalităților privind repatrierea persoanei decedate
• Consultanță specializată pentru depunerea cererii de ajutor de înmormântare
• Servicii de conservare a corpului defunct prin tanatopraxie (tratament certificat)
• O gamă variată de sicrie destinate repatierilor – modele la preț de fabrică sau de lux
• Înmormântare conform tradițiilor, serviciu de priveghi la capelă și slujbă de pomenire
• Consultanță și suport moral pentru familia îndurerată, pentru depășirea momentului.
• Documente de vamă, cu îmbarcare de pe orice aeroport din Anglia

Oferim transparență în cadrul colaborării cu dumneavoastră, încă de la început, prin răspunsuri concrete la orice întrebare , Vă trimitem în scris atât contractul, cât și factura proformă care conține doar serviciile necesare, discutate și aprobate.

Oferim consiliere și siguranță. Suntem responsabili în ceea ce spunem și ceea ce facem. După discuția cu noi vă putem asigura de faptul că veți putea lua o decizie înțeleaptă.

Apelând la firma Repatrieri Caritabil vă asigurăm că problema cu care vă confruntați în acest moment are o rezolvare și că totul se va termina cu bine. Vă puteți baza pe profesionalismul, experiența și etica profesională pe care am reușit să le acumulăm în decursul anilor.

Ne onorăm întodeauna promisiunile făcute familiei.

Echipa Repatrieri Caritabil

Telefon RO: (004) 0747 610 339
Telefon IT: (0039) 380 232 8242
Email: [email protected] / [email protected]

Contact Rapid

Pentru mai multe informații ne puteți contacta la numerele de telefon (004) 0747 610 339 (RO) / (0039) 380 232 8242 (IT) sau puteți completa formularul de contact, accesând butonul alăturat.